Am ajuns intr-un punct al vietii in care oriunde privesti vezi oameni obositi;nu fizic ci psihic.
Suntem prea obositi pentru a mai incerca sa zambim; prea obositi pentru a mai lupta.Prea obositi pentru a mai spera.
Poate daca ar fi o simpla oboseala fizica,ne-am intinde si ne-am odihni.Dar mintea nu mai reuseste sa se odihneasca.E prea obosita de tot ce se intampla in jurul ei.
Si asa ajungem sa gandim si sa incercam sa "multumim" persoanele dragi si in acelas timp sa ne "multumim" si pe noi.E o lupta continua ce pare ca nu mai are sfarsit.
Ne luptam cu rautatea ce ne inconjoara,ne luptam cu vise de mult uitate.Ne luptam cu noi si pentru noi.
Si obosim din ce in ce mai tare,pacat.
Ar trebui sa ne oprim din fuga asta nebuna.Sa ne oprim sa zambim si sa speram.Sa incercam sa ne sadim increderea in noi,speranta ca "Da" lumea se schimba;prea incet pentru cat am vrea noi,dar se schimba.Trebuie doar sa credem;suntem singuri care putem schimba ceva,nimeni nu o va face pentru noi.Incetul,unul cate unul,putem schimba ceva.
Hai sa incercam sa zambim mai mult;sa credem in noi si in persoanele din jurul nostru.Hai sa lasam defectele la o parte si sa vedem si calitatile celor din jurul nostru.
Doar asa putem sparge intunericul care a pus stapanire pe noi!©