Jurnalul ei, o oarecare fata (Part12)

O alta zi , o alta rutina !
 M-am intors in fata geamului; azi peisajul filmului e frumos, dar oamenii sunt din ce in ce mai tristi, se observa greutatea de pe umerii lor.
 Aseara, rasfoind prin cutia de amintiri, am gasit poze vechi si scrisori de mult uitate . 
 Ciudat e ca privind pozele am realizat cate persoane se regasesc in viata mea , persoane pe care le-am vazut doar pentru o zi sau poate doua si apoi drumurile noastre s-au despartit atat de mult incat nu stiu daca candva se vor mai intalni si totusi ma privesc din vechea poza si imi zambesc. Apoi intalnesc privirea vechilor prieteni, alaturi de care am ras , am plans si am facut “greseli”. Si ei imi zambesc, dar stiu ca din acei copii a ramas prea putin,ca drumurile ni s-au despartit atat de tare incat azi deabia daca ne spunem un simplu “Salut !”.
 Si am ramas cu pozele care au pastrat toate acele zambete, toate glumele si rasetele, toata veselia care in timp s-a evaporat, dar in poze e la fel de vie.
 In aceleasi vechi amintiri regasesc un chip pe care nu-l mai recunosc. Sunt niste ochi de copil ce zambesc,ce emana fericire, care imi arata cat de mult si-a pus amprenta timpul pe chipul acela. Si am privesc in oglinda, privesc poza si in afara de o mica scanteie din ochi, nu a mai ramas nimic. 
 Azi nu sunt trista, nici melancolica. Azi imi amintesc si zambesc. Cat de copil am putut fi. Nu am regrete, doar ca a durat atat de putin. 

 Stiu ca am gresit, dar asa am reusit sa devin ceea ce azi sunt. A fost singurul mod in care am putut deschide ochii si sa cunosc tot ce azi cunosc. Am cernut ani, prieteni, amintiri si inca pastrez zambetul pe buze.