Pana atunci prefer sa deschid usa copilariei , desi nu cred ca am foarte multe de spus . Am un fost un copil normal , prea normal as putea spune . Am fost cuminte (cel putin asta mi s-a spus) , nu am avut talente , nu m-am deosebit cu nimic de restul .
Parintii mei sunt ca oricare alti parinti . Nu am avut o relatie prea speciala cu ei . Erau prea ocupati cu munca , sa ofere tot ce ei nu au avut sau nu si-au permis . Pentru asta mereu le-am multumit , desi nu atat de direct si personal . Le-am multumim si pentru faptul ca m-au lasat sa gresesc si sa aflu singura lumea si sa-mi invat lectiile , stiu ca undeva din umbra m-au vegheat .
Asa ca am dat cu capul de pragul de sus de foarte multe ori si recunosc ca nu intotdeauna m-am invatat minte . Am avut persoane in viata care mi-au luat sufletul drept hotel, asa ca au venit si au plecat de cate ori au vrut pana mi-au facut usile sufletului vraiste si am ramas sa fac curat in urma lor .
Dar niciodata nu am incetat sa cred ca va veni intr-o zi cineva care se va hotari sa incuie usile si sa ma ajute sa fac curat .Il astept mereu privind pe geam si cautandu-l prin multime crezand ca imi voi da seama cine e atunci cand ii voi intalni privirea . Vreau sa cred asta . Off , mereu am fost o romantica incurabila care crede in povesti cu Fat Frumos calare pe un cal alb care va veni si ma salva de raul care ma inconjoara .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu