Jurnalul ei, o oarecare fata (Part4)

Simt din nou aceleasi dureri pe care le simteam atunci , doar ca nu mai curge atata “sange” . Nu mai simt durerea cu aceeasi intensitate , poate pentru ca ranile s-au cicatrizat de mult . Au trecut atatia ani si multe le-am uitat . Poate e mai bine asa . Stiu ca e o nebunie sa vreau sa retraiesc momentele care m-au facut sa vars prea multe lacrimi . Vreau sa-mi amintesc doar de momentele frumoase pe care mi le-a oferit . Vreau sa-mi amintesc de zambete , de chipul si privirea lui imbatata de iubire . Pana la urma si el era un copil . Nu stiam nici unul cum sa ne purtam cu iubirea , ne-a invaluit prea tare , atat de tare incat am pierdut orice notiune .
A ramas in sufletul meu ca o amintire din Paradis , un Paradis dulce amarui . Il voi pastra acolo unde nu mai provoaca durere , acolo unde zambetul lui ma face sa zambesc si sa ma gandesc ca candva a fost al meu , trup si suflet doar al meu .
Si au urmat in viata mea zile care nu imi aduceau nimic nou . Aceeasi fuga disperata , aceleasi seri care ma gaseau prea obosita chiar si pentru a mai gandi . Zile in care intalneam oameni care nu imi lasau nici cea mai mica amintire , erau doar niste pasageri care nu aveau nimic special , nu ma impresionau in nici un mod.
Imi place sa ma plimb , doar sa ma plimb fara sa am o destinatie anume . Merg si privesc cupluri care se iubesc , privesc fericirea pe chipul lor .Am vazut atatia actori ,care isi ascundeau tristetile in spatele unui zambet , dar al caror ochi strigau disperati dupa ajutor .
De cate ori intalnesc un astfel de om , ma intorc acasa si am opresc in fata oglinzii si ma privesc . Incerc sa imi dau seama daca sunt unul din actori care isi ascund tristetile.Si nu , nu reusesc sa imi dau seama pentru ca privesc in oglinda si nu recunosc nimic din ce vad . Nici ochii aia care ma privesc atat de atent si nici zambetul ala care parca e tatuat pe chipul din oglinda .