Jurnalul ei, o oarecare fata (Part3)

M-am oprit din alergat, simt ca am obosit, dar nu e o oboseala fizica ci una sufleteasca. Ma odihnesc privind prin acelas geam, e ca un film pe care il tot privesc si astept continuarea sau sfarsitul unei pelicule de care m-am plictisit.
Mi-a ramas gandul la el, primul care a reusit sa-mi fure sufletul,caruia mi-am daruit trupul si iubirea fara sa ma gandesc ce s-ar putea intampla. La toate noptile pe care le-am pierdut plangandu-i plecarea din viata mea. Cum mi s-a spulberat lumea in care credeam atat de mult.
Am crezut atat de mult ca atunci cand ma voi indragosti va fi pentru totdeauna, ca va fi pentru totdeauna,ca va fi primul si ultimul barbat din viata mea.
Dar nu, in secunda in care l-am pierdut pe el am pierdut si increderea in iubire. Am incetat sa cred ca exista finaluri fericite.
Am incercat sa imi inec durerea in bautura, am crezut ca pot sa uit. Nu am reusit, de fiecare data cand ma chema cu glasul lui dulce, ma intorceam chiar si pentru o ora sa ma amagesc cu trupul lui, sa simt ca ma iubeste ,desi imi dadeam seama ca incetase de mult sa o mai faca.
Si m-am amagit atata timp, doar sa-l simt al meu pentru ca nu puteam sa-l uit, sa mi-l scot din suflet. Imi era frica de o alta iubire. Imi era frica sa imi dau iubirea cuiva fara sa ma gandesc ca si el va pleca.
Azi ma gandesc cat de copil eram si cat puteam dramatiza. Dar cred ca toti o facem intr-un moment al vietii. Tuturor ni se pare ca lucrurile sunt ma rele decat sunt in realitate.